Viorica Dăncilă a revenit în spațiul public cu o mărturisire care explică, pentru prima oară explicit, ce s-a întâmplat în acei doi ani pe care România i-a dat ca șefă de Guvern. Fostul premier nu ascunde că presiunea funcției a fost extraordinară, dar ceea ce chiar a marcat-o a fost mai puțin pierderea puterii și mult mai mult felul în care a plecat.
„Presiunea a fost foarte mare pentru că am fost prima femeie prim-ministru și încă există misoginism în România”, spune Dăncilă. Concret, ea se confrunta zilnic cu prejudecăți din partea colegilor din Guvern și Parlament. Oameni pe care, formal, îi subordonase, îi spuneau că muncește prea mult, că e prea strictă și prea corectă — „dar ești femeie”. Asta se zice când vrei să spui: nu te acceptă. Experiența ei ilustrează o realitate mai largă: ce înseamnă să fii lider politic când jumătate din câmp crede că nu ai competență, ci doar poziție.
Dăncilă nu a fost o șefă moale. A condus cu mână strictă, a luat decizii impopulare și a rămas pe linie. Pentru un om care nu pricepea nuanța — și opoziția nu avea de ce să o priceapă — asta era pur și simplu inacceptabil. De genul „cum să-mi dea ordine o femeie”. Apoi alegerile prezidențiale au apropiat-o și de conducerea PSD. A preluat partidul și a devenit prima femeie președinte de partid în istoria social-democraților români. Ura publică s-a amplificat. În media, pe rețele, în instituții.
Dăncilă susține că unii vorbesc frumos, dar fac lucruri rele pentru țară — o observație care sună a autocritică, dar care spune serios că ea a ales altceva. Doar că mandatul ei s-a dovedit nepotrivit pentru viitorii șefi din partid, iar lupta internă a fost gata să se aprindă la orice ocazie.
Moțiunea de cenzură: când trădarea vine din casă
Cel mai greu moment nu a fost pierderea funcției. A fost cum a pierdut-o. Moțiunea de cenzură care a răsturnat Guvernul Dăncilă a trecut cu sprijinul a cinci deputați din propriul PSD. Doi dintre ei au fost după aceea recompensați cu funcții — au ajuns și ei deputați. Trei au fost nominalizați ca președinți de agenții. „Acest lucru m-a durut foarte mult. Știam că trebuie să plec, dar atunci când această plecare s-a făcut din dorința unora de a lua puterea în partid și nici măcar nu a fost folosită în interes național, ci în scop personal”, explică Dăncilă. Nu pleca greu, nici nu pleca neașteptat — pleca din răzbunare, prin ochii ei. Aia doare altfel.
După Palatul Victoria, viața s-a liniștit. Dăncilă spune că sunt mai relaxată, mai puțin vigilentă la fiecare detaliu. Dar cea mai mare schimbare a fost timpul cu familia — ceva pe care l-a pus în plan secund atunci când deținea funcția publică. Și pe care nu-l mai recuperează complet, indiferent cât timp trece. Despre criticile din acea perioadă, Dăncilă rămâne fermă: a vrut să fie dreaptă și a refuzat compromisuri. Asta nu a plăcut multor oameni și a generat, cum zice ea, „lucruri urâte” în spațiul public. A fost acuzată de lipsă de școală, de incompetență — lucruri cu care, la un moment dat, nu mai putea lupta. „Nu am putut să cred că există atâta răutate. Oricât aș fi încercat să schimb această percepție, era clar că nu pot reuși. Dar când tu știi adevărul, ai puterea să mergi mai departe.” Jurământul depus cu mâna pe Constituție și Biblie, spune ea, e pentru viață, nu doar pentru durata unui mandat. Asta e ce o poate ține în picioare.