La 17 iulie 2026, cancelarul Friedrich Merz și președintele Emmanuel Macron au anunțat, alături de cabinetele lor reunite lângă Köln, că trupele germane vor participa pentru prima dată la un exercițiu nuclear militar francez, până la sfârșitul acestui an. E un moment care nu a mai avut loc niciodată în istoria postbelică a Europei — și care ridică o întrebare pe care mulți preferau s-o amâne: cine apără Europa, și cu ce?
Întâlnirea nu a fost una de protocol. Cele două guverne s-au reunit în întregime într-un castel din apropierea Kölnului — același loc unde Charles de Gaulle și Konrad Adenauer au pus bazele tratatului de prietenie franco-german în 1962. Alegerea locului nu a fost întâmplătoare.
Ce înseamnă, concret, participarea Germaniei la exercițiul nuclear francez
Merz a declarat explicit că participarea germană este „complementară descurajării nucleare în cadrul NATO”, nu un substitut al ei. Germania nu iese din umbrela atlantică — o extinde și cu una europeană. Franța rămâne singura care controlează decizia nucleară; Germania participă la mecanismul de descurajare, nu la arsenalul propriu-zis. Doar Franța și Marea Britanie dețin arme nucleare în Europa de Vest.
Macron anunțase deja, la începutul lui 2026, că opt țări europene au acceptat să facă parte dintr-un proiect de descurajare nucleară condus de Paris. Germania era pe listă, dar acordul de la Köln transformă o intenție politică într-un calendar concret, cu un exercițiu programat înainte de 31 decembrie 2026.
Umbra eșecului FCAS și miza alegerilor franceze din 2027
Există un context amar care a împins cele două țări spre această conferință. La începutul anului, proiectul comun de avion de vânătoare FCAS — Future Combat Air System — a implodat din cauza unui conflict între Airbus și compania franceză Dassault. Era cel mai ambițios proiect de apărare comun al celor două state și a căzut victimă tocmai disputelor industriale dintre aliați. Merz a anunțat că vor relua dezvoltarea componentei cloud din proiect, dar rănile sunt proaspete.
Și mai e ceva. Macron lucrează cu un ceas în față: alegerile prezidențiale franceze din primăvara lui 2027 o au favorită pe Marine Le Pen. O președinție Le Pen ar putea schimba radical poziția Franței față de NATO și față de întreaga arhitectură de securitate europeană. Macron vrea să ancoreze cât mai adânc cooperarea franco-germană înainte ca mandatul său să expire — astfel încât structurile să existe deja, indiferent cine vine după el. Merz a înțeles exact miza și le-a declarat reporterilor că „mâna Germaniei rămâne întinsă către Franța”, indiferent de rezultatul votului de la Paris.
De ce acest acord contează pentru întreaga Europă, inclusiv pentru România
Detaliul care schimbă tot: pentru prima dată după al Doilea Război Mondial, Germania se implică activ în mecanisme de descurajare nucleară europeană, printr-o decizie asumată politic, nu impusă din afară. Rearmarea nu e un capriciu — e un răspuns la retragerea treptată a angajamentului american sub Donald Trump și la amenințarea rusă care a rămas constantă după invazia din Ucraina. Pentru țările de pe flancul estic al NATO, printre care și România, un motor franco-german funcțional în apărare înseamnă o garanție de securitate mai solidă decât orice declarație de summit.
Exercițiul nuclear comun urmează să aibă loc până la finele lui 2026, fără detalii publice despre locație sau amploare. Ce se știe e că va fi primul de acest fel și că pune capăt unei înțelegeri tacite din deceniile de după Războiul Rece: că Germania nu se atinge de nuclear. Dacă Franța și Germania reușesc să ducă la bun sfârșit exercițiul și să repornească FCAS, parteneriatul capătă substanță reală. Dacă alegerile franceze din 2027 schimbă cursul Parisului, Germania va rămâne singura care să țină direcția — și Merz pare că a calculat și această variantă.