Opt partide în zece ani. Asta e bilanțul politic al lui Adrian Peiu, senator ales pe listele SOS România, care s-a trezit peste noapte președinte al PNL Ialomița după ce Eni Bolojan însuși l-a sunat și convins să facă pasul spre liberali.
Povestea începe în 2016. La PNȚCD, partidul lui Corneliu Coposu — „idolul meu politic”, cum declară fără jenă senatorul. De acolo, lucrurile se-ntortochează: ALDE, unde a condus organizația județeană Ialomița și a pus pe picioare filiala din Hunedoara. Apoi PRO România al lui Victor Ponta. Apoi AUR al lui George Simion. Și-n sfârșit SOS România, structura Dianei Șoșoacă. A mai fost și o scurtă tentație spre PNRR, formațiunea lui Cristian Popescu Piedone, dar aceea nu s-a concretizat.
Fiecare migrație are explicația ei, desigur. La ALDE, un deputat „deștept” pe care îl ajutase să ajungă în Parlament „a urmat alte interese”. La PRO România, din cuvintele senatorului, „mafia” l-a scos din partid și din Consiliul Local Urziceni — doar că ulterior a câștigat în instanță procesul intentat formațiunii. La AUR? George Simion i-a dat garanții că va fi candidatul partidului la Primăria Urziceni. După trei zile de la depunerea dosarului i-a spus că nu mai poate candida. Concluzia lui Peiu: „Am fost membru AUR o zi.”
Cum l-a convins Bolojan să treacă la PNL Ialomița
Apoi vine schimbarea. După alegerea ca senator pe liste SOS, Peiu a migrat rapid în Grupul PACE, cel al parlamentarilor neafiliați. Acolo era curtat simultan de PNL, PSD și chiar UDMR — toate cu oferta funcției de președinte al organizației județene. A ales PNL. De fapt, nu din convingere ideologică, ci din motive practice pe care le mărturisește fără perdea: „N-aveam cum să-mi fac singur un partid politic. Un partid politic îți oferă anumite avantaje: oameni în secția de votare.” Faptul că Eni Bolojan l-a contactat personal și i-a oferit șefia PNL Ialomița spune, în sine, că liberalii au nevoie urgentă de oameni cu tracțiune locală. Indiferent ce cămașă purtaseră azi-mâine.
Peiu se autodescrie ca „politician atipic”. Insistă că notorietatea sa vine din proximitatea față de oameni, nu din CV-uri stufoase — în realitate, asta nu e așa de altfel, oamenii obișnuiți nu prea urmăresc biografiile politicienilor locali. Susține că la alegerile din 2024 a demonstrat ceva: „Peiu contează în politica ialomițeană”. Organizația județeană SOS, preluată de el cu trei zile înainte de scrutin, a ieșit pe locul șase la nivel național pentru acea formațiune. Sunt cifre modeste. Dar suficiente ca să-l facă atractiv pentru un partid care a pierdut teren în județele mici.
Problema, una peste alta, nu e că Adrian Peiu a schimbat opt partide. În politica românească asta e sport național. Problema e că PNL lui Bolojan — partid care încearcă să se repoziționeze ca forță serioasă de dreapta după debandada coalițiilor succesive — alege să-și construiască structurile județene cu oameni al căror singur fir roșu este supraviețuirea electorală. Un om care a trecut de la țărăniști la liberali lui Tăriceanu, la pontiști, la simoniști, la șoșăciști și acum la brătieni nu demonstrează convingere politică. Demonstrează că știe să identifice trenul care pleacă. Asta poate fi util tactic. Pentru strategie e o problemă cu totul alta.
Următoarea probă de foc? Cum se comportă organizația PNL Ialomița sub conducerea lui Peiu la alegerile locale care vin. Acolo se va vedea dacă noua achiziție a lui Bolojan aduce voturi sau doar un nou rând de titluri. Până atunci, rămâne întrebarea: într-un partid în care președintele se laudă că reformează structurile, un senator cu opt partide la activ reprezintă o soluție sau o confirmare a problemei?