O dronă ucraineană a explodat în Portul Constanța. După 20 de zile. Și România nu are încă un raport oficial — asta e ce îi zdruncină pe oameni. Jurnalistul Doru Bușcu spune că tocmai asta e problema reală: nu drona. Ci tăcerea.
Incidentul s-a produs în Portul Constanța, unul dintre cele mai mari porturi la Marea Neagră și — de fapt — un nod logistic critic pentru exporturile de cereale ucrainene. Explozia a ridicat imediat întrebări serioase de securitate, cu atât mai mult cu cât în zonă există depozite de gaz și petrol, o combinație care, în scenariul cel mai rău, ar fi putut produce o catastrofă comparabilă cu explozia din portul Beirut din 2020. Nicușor Dan? Prezent în dezbaterea publică pe marginea incidentului, a promis că va prezenta un raport oficial. Nu l-a prezentat. Candidatul la prezidențiale a transmis că a „selectat întrebări” pe care le-a trimis părții ucrainene — o formulare care, în opinia lui Bușcu, spune totul despre cum tratează România un incident de securitate pe propriul teritoriu. Totul.
În emisiunea Ai Aflat! de la Gândul, moderată de Ionuț Cristache, redactorul-șef al Cațavencii a fost direct: „Suntem în situația în care un stat vecin cu noi, pe care l-am ajutat de ne-am cocoșat… A ajuns o dronă de la ei la noi în Constanța. Și în loc să pună mâna pe telefon ministrul Apărării… Cum adică să stai 20 de zile să zică Ucraina?” Comparația pe care o face Bușcu e dureroasă tocmai pentru că e logică: până și Rusia, adversarul declarat, ar fi găsit în 24 de ore o formulă diplomatică de minimă explicație față de un aliat. O explicație. Măcar atât.
Ce putea face România și n-a făcut
Aici intervine partea importantă. Bușcu nu critică doar Ucraina — critică postura în care România a ales să se așeze singură, doar că nu e o poziție, e o capitulare. Argumentul său e simplu și greu de combătut: România a oferit Ucrainei sprijin militar concret, inclusiv o baterie Patriot funcțională, a absorbit milioane de refugiați și a suportat costuri reale în agricultură și infrastructură din cauza tranzitului de mărfuri ucrainene. Aceste lucruri nu sunt cadouri anonime. Sunt pârghii diplomatice reale, pe care Bucureștiul le-a ignorat complet. „Ești în poziția de a spune: Nu mai vine grâuș până când nu vine raportul”, spune Bușcu, rezumând în câteva cuvinte o negociere pe care nimeni din guvern nu a purtat-o — și asta-i problema.
Problema nu e că Ucraina e un partener dificil — e în război, sub presiune enormă, cu un aparat instituțional care nici nu mai știe unde-și are capul. Problema e că România nu a cerut nimic cu fermitate, iar tăcerea a fost interpretată ca acceptare. Când pui o întrebare șoptit, nu te mira că nu primești răspuns. Iar când lași un incident de securitate să treneze trei săptămâni fără explicații oficiale, creezi exact vidul în care prosperă teoriile conspiraționiste — inclusiv cele despre intenționalitate, nu-i asa?
De ce contează mai mult decât pare un raport tehnic
Și mai e ceva. Poate cel mai important punct al analizei lui Bușcu: viteza cu care închizi o criză îți determină credibilitatea instituțională pe termen lung. „Viteza cu care închizi subiectele te curăță și îți îndepărtează săculeții cu nisip de la picioare”, spune el. Un raport oficial rapid, chiar și cu informații parțiale, ar fi stins dezbaterea în câteva zile. Absența lui a transformat un incident tehnic într-un scandal politic deschis, cu suspiciuni care vizează atât instituțiile române, cât și intențiile Ucrainei — o mișcare care, să spunem, nu e tocmai inteligentă din punctul de vedere al unei state care vrea să pară credibilă. Ionuț Cristache a adăugat un detaliu care amplifică miza: explozia ar fi putut fi catastrofală, dat fiind că în proximitate se aflau depozite de combustibil și gaze.
Dosarul dronei din Constanța rămâne deschis. Dacă raportul oficial va apărea, va trebui să explice nu doar ce s-a întâmplat tehnic, ci și de ce România a avut nevoie de trei săptămâni ca să întrebe — și cine anume a decis că tăcerea e mai bună decât o întrebare directă. Între timp, un lucru devine clar: în relațiile cu partenerii externi, tăcerea diplomatică nu e neutralitate. E capitulare. Iar dacă incidentele viitoare vor fi mai grave, costul acestei posturi se va vedea — clar și fără retuș.