Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a cerut public românilor — și a fost destul de direct în chestiunea asta — să pregătească un rucsac de urgență cu provizii pentru cel puțin 72 de ore. Suficient cât să supraviețuiești unui blackout total sau unui dezastru natural fără să depinzi de nimeni. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței „Quo Vadis 2026!” și a readus în dezbatere publică un subiect pe care autoritățile române îl tot amână: pregătirea reală a populației, nu a instituțiilor.
„Suntem obligați să ne pregătim pentru situații de dezastre sau situații speciale. Le luăm în derâdere sau le luăm în serios?” — asta a transmis Arafat, fără eufemisme. Nu era retorică în sensul obișnuit. Era o constatare goală-goluță: în România, pregătirea individuală pentru crize rămâne mai degrabă o recomandare ignorată decât o practică curentă.
Cadrul legal și instituțional: cine răspunde în primele 72 de ore
În România, gestionarea situațiilor de urgență e reglementată prin Ordonanța de Urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, completată ulterior prin Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă. Responsabilitățile DSU, ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență județene și ale autorităților locale — toate astea sunt stabilite pe hârtie. Teoretic, lanțul de comandă e clar. Practic? În primele ore ale unei crize majore — cutremur, inundație extinsă, blackout de amploare — capacitatea de răspuns a statului e limitată fizic. Pur și simplu nu poți fi peste tot. Legea protecției civile, de fapt, menționează explicit că fiecare cetățean are obligația de a se autoproteja și de a nu îngreuna intervenția autorităților. Recomandarea lui Arafat nu vine din gol — are acoperire legală, chiar dacă rareori e comunicată în acești termeni.
Precedente care au arătat vulnerabilitatea reală
România știe pe propria-i piele cum sta treaba. În 2017, o furtună puternică a lăsat fără curent electric zone extinse din Timiș și Caraș-Severin timp de mai multe zile. În iarna lui 2012, un val de ger extrem a izolat sute de localități din sudul țării — aprovizionarea cu alimente și medicamente a durat în unele cazuri peste o săptămână. Doar că dacă te uiți la ce s-a întâmplat pe continent: pene de curent din Balcani și Spania din 2024-2025 au paralizat orașe întregi. Bancomatele au încetat să funcționeze. Stațiile de carburant nu au mai putut pompa. Magazinele nu au operat casele de marcat. Aceste episoade nu sunt anomalii. Sunt scenarii repetabile.
Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență pentru 72 de ore
Recomandarea DSU e strictul necesar pentru trei zile: apă, alimente neperisabile și documentele esențiale. Arafat a fost explicit cu privire la apă — minimum 4 litri pe persoană pe zi, depozitați într-un loc răcoros și ferit de lumină directă. Asta înseamnă 12 litri per persoană doar pentru hidratare și igienă minimă. Un calcul pe care puțini îl fac în mod conștient. Alimentele recomandate includ conserve, batoane energizante, produse deshidratate — și ființă realist, trebuie să ții cont și de copii, persoane cu afecțiuni cronice și animale de companie. „Dacă nu ai acasă provizii temporare, s-ar putea să te trezești că nu poți scoate bani, că nu poți cumpăra, pentru că magazinele nu pot funcționa fără energie”, a explicat Arafat. Descriind exact ce s-a întâmplat deja în mai multe capitale europene.
A adus în discuție și standardul țărilor nordice. Suedia, Finlanda și Norvegia recomandă nu 72 de ore, ci șapte zile. După ce au constatat că în crize extinse — inundații, viscol sever, atacuri cibernetice asupra infrastructurii — statul nu poate ajunge la fiecare ușă în trei zile. România nu a ajuns încă la această recomandare oficială, doar că Arafat a pus-o pe masă ca reper de seriozitate.
Cum reacționează publicul și autoritățile locale
Reacțiile la astfel de declarații urmează un tipar cunoscut. O parte a publicului le tratează cu ironie, considerând că mesajul induce panică nejustificată. O altă parte — mai ales cei care au trecut prin experiența directă a unei pene de curent prelungite sau a unei inundații — le primește ca pe o confirmare. Autoritățile locale, în schimb? Rareori preiau activ. Primăriile și prefecturile au obligații de comunicare în situații de urgență, dar pregătirea preventivă a cetățenilor rămâne pe ultimul loc. DSU nu a anunțat deocamdată un program guvernamental de distribuire a kiturilor de urgență sau o campanie națională susținută de informare.
Ce urmează
Fără calendar oficial pentru o campanie de conștientizare la nivel național, decizia rămâne la fiecare familie în parte. DSU are în atribuții elaborarea de ghiduri publice — unele există deja pe site-ul instituției, doar că vizibilitatea lor e redusă. Un pas concret pe care autoritățile l-ar putea face în perioada imediat următoare: integrarea acestor recomandări în programele școlare de educație civică și în procedurile de informare ale medicilor de familie, care au contact direct cu categoriile vulnerabile (o precizare necesară, să fim serioși). Până atunci, mesajul lui Arafat e valabil în cei mai simpli termeni: în primele 72 de ore dintr-o criză majoră, statul nu va putea fi pretutindeni. Rucsacul pregătit azi rămâne singura resursă garantată că va fi acolo când ai nevoie de el.