Cătălin Măruță a deschis o discuție aprinsa despre disparitățile din rețeaua de sănătate, ilustrând cu exemple concrete cum pacienții din orașe mici sunt puși în situații critice din cauza lipsei de dotări și specialiști. Prezentatorul TV a subliniat că în numeroase localități, o urgență medicală precum infarctul devine o cursă contra cronometrului în care ambulanța trebuie să parcurgă sute de kilometri către un centru universitar, iar fiecare minut pierdut reduce șansele de supraviețuire.
Observațiile lui Măruță pornesc de la o realitate văzută pe teren: nu toate spitalele din România dispun de același nivel de servicii. Potrivit prezentatorului, există decalaje vizibile între orașele mari, dotate cu secții specializate și echipe medicale complete, și localitățile mai mici, unde structurile sanitare funcționează cu resurse limitate și sunt lipsite de secții de cardiologie, neurologie sau alte specialități vitale în caz de urgență. Această situație obligă pacienții gravi să fie transferați la sute de kilometri distanță, într-un moment în care timpul este factorul determinant al recuperării.
Conform declarațiilor pe care le-a făcut în cadrul podcastului realizat de Ionela Năstase, Măruță a menționat explicit cazuri din Moldova și alte regiuni unde spitalele locale nu dispun de serviciile necesare pentru a interveni în urgențe cardiace. „Dacă se întâmplă să facă cineva infarct, trebuie să-l duci la București și dacă are șanse pe drum și ajunge ambulanța când trebuie, poate să scape. De ce? Pentru că la el în oraș nu există un spital care să aibă și acest serviciu”, a explicat prezentatorul. Transferurile către centre universitare nu sunt o alegere, ci o necesitate impusă de absența infrastructurii locale, iar în situații critice, logistica devine o problemă de viață și moarte.
Prezentatorul a criticat și starea fizică a multor clădiri de spitale, argumentând că multe unități medicale funcționează în imobile ridicate în urmă cu decenii. După treizeci și cinci de ani de la Revoluție, a remarcat Măruță, pe plan mondial spitalele cu o vechime mai mare de șaptezeci de ani sunt demolate și reconstruite, deoarece bacteriile care penetrează pereții nu pot fi eliminate prin dezinfecție obișnuită. România, în schimb, nu a investit în construirea de noi spitale sau a realizat doar modernizări fragmentare care nu rezolvă problemele de fond. Fără ritmul potrivit de investiții și fără un plan coherent pe termen lung, aceste unități medicale vor rămâne dependente de transferuri și vor continua să ofere pacienților șanse reduse de tratament rapid în situații-limită.
Vulnerabilitate medicală în localitățile mici din cauza lipsei de infrastructură
Decalajele dintre regiuni reflectă o problemă sistemică mai amplă, legată de distribuția inegală a resurselor și de abordarea fragmentată a dezvoltării infrastructurii medicale. Potrivit observațiilor lui Măruță, comunitățile din orașe mici sunt vulnerabile la urgențe medicale, fiindcă nici nu dispun de diagnostice locale, nici de capacitate de intervenție. Această vulnerabilitate se agravează în cazurile în care pacientul are nevoie de o procedură specialistă, iar drumul către un centru competent consumă minutele critice în care medicii ar putea să-l salveze.
Discuția deschisă a lui Măruță vine în contextul unei vechi cereri de reformă din domenii healthcare, unde experți și oficiali au subliniat repetat că rețeaua sanitară românească necesită investiții masive și o reorganizare strategică. Fără aceste măsuri, spitalele locale vor continua să funcționeze ca centre de triaj, iar pacienții vor depinde exclusiv de ambulanțe și de timpii de transport pentru a ajunge la serviciile care le-ar putea salva viața. Declarațiile prezentatorului au fost făcute public pentru a atrage atenția asupra acestei realități și pentru a deschide o conversație despre necesitatea unor investiții coerente în sectorul sanitar din localitățile mici.
